Mobirise



20 Autori cu mașinile lor de scris

* Ordinea autorilor este aleatorie.

Mobirise

J.R.R Tolkien

A fost un mare filolog, scriitor, poet și profesor de universitate englez. Acesta a dat viață celor mai iubite povești de fantezie din toate timpurile, cum ar fi Hobitul și Stăpânul Inelelor, creând mai multe limbi fictive și un ținut imaginar foarte complex. Din păcate nu am găsit fotografii cu Tolkien la mașina de scris, așa că am făcut noi una. Mașina din fotografie este un model Hammond Varitype, la care se știe că Tolkien a scris o parte din Hobitul.   

Mobirise

Jack London

Născut cu numele de John Griffith Chaney a fost un romancier, jurnalist și activist social american și un inovator în genul care va deveni ulterior cunoscut sub numele de science fiction. „Dacă mașinile de scris nu ar fi fost inventate până când am început să scriu”, spunea London odată, „mă îndoiesc că lumea ar fi auzit vreodată de Jack London. Nimeni nu ar fi avut răbdarea să citească mai mult decât o pagină din scrisul meu de mână!” În fotografie, soția lui transcrie proza sa la o mașină de scris Remington standard nr. 7.

Mobirise

Louis Armstrong

Cunoscut ca și „Satchmo” a fost un trompetist, compozitor, vocalist, și actor american. Acesta a rămas în istorie ca unul dintre cei mai importanți cântăreți ai muzicii jazz. Acesta scria la mașina de scris de fiecare dată după concerte. Adesea, stătea tastând până dimineață. Mașina lui Armstrong era o Remington Portable 5.   

Mobirise

Georg Henrik von Wright

Era un filosof finlandez succesor al lui Ludwig Wittgenstein la postul de profesor de la Universitatea Cambridge în 1948. Se știe că acesta folosea intens mașina de scris pentru a-și transcrie munca și pentru a coresponda cu editorii și cu cei care se ocupau de publicarea cărților lui. De asemenea, pentru a transcrie o parte din opera lui Wittgenstein. În poza alăturată acesta folosea o mașină de scris Corona Folding.

Mobirise

Charles Bukowski 

Născut cu numele de Heinrich Karl Bukowski, a fost un poet, nuvelist și romancier american, de origine germană. Pentru a-și scrie operele din tinerețe acesta folosea mașina de scris Underwood Rhythm Touch care apare în fotografie. Mai târziu avea să folosească și alte mașini precum Olympia SG-1 sau IBM Personal Selectric.

Mobirise

Agatha Christie

Era o scriitoare engleză de romane, piese de teatru polițiste și povestiri scurte. Ea a fost considerată ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. A publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi. Mașina care o însoțește în această fotografie este o Remington 2. 

Mobirise

Bob Dylan

Născut cu numele de Robert Allen Zimmerman, este un cântăreț, compozitor, muzician și poet american. Acesta a adus numeroase contribuții în muzica americană. În multe ocazii acesta a fost fotografiat folosind mai multe modele de mașini de scris printre care Olivetti Lexikon 80 și Olympia SG-1. Mașina de scris care apare în fotografie este o Royal Safari.

Mobirise

James Baldwin

A fost un scriitor, eseist, poet și activist afroamerican, care și-a petrecut majoritatea vieții în Franța iar o parte în Turcia și Elveția. Se spune că acesta avea înclinația de a împrumuta mașini de scris pentru a-și scrie operele. Mașina cu care acesta apare în fotografie este o Olympia SM7.

Mobirise

Woody Allen 

Este un regizor de film american, scriitor, actor și comedian a cărui carieră se întinde pe mai mult de șase decenii. În tinerețe a cumpărat o mașină de scris întrebându-l pe vânzător dacă aceasta va rezista în timp. Vânzătorul i-a spus că mașina va rezista mai mult decât propria lui viață. Și iată-l în această fotografie, alături de aceeași mașină de scris Olympia SM3 „la fel de funcțională ca în prima zi” după spusele regizorului.

Mobirise

Isaac Asimov

A fost un scriitor american, evreu născut în Rusia, biochimist și autor. Acceptat de marea majoritate ca fiind părintele genului hard science-fiction. Până la moartea sa, publicase aproape 500 de povestiri, romane, cărți și eseuri. Acesta susținea într-un interviu din 1975 „ziua în care nu tastez este o zi pierdută”. În fotografia alăturată, apare împreună cu o mașină IBM Selectric II.

Mobirise

Mark Twain

Este pseudonimul lui Samuel Langhorne Clemens care fost un scriitor, publicist, satirist și, considerat de marea majoritate, ca cel mai mare umorist american. „Voi susține acum - până la deposedare - că am fost prima persoană din lume care a aplicat mașina de scris literaturii” - susține autorul. Mark Twain a fost un pionier în utilizarea „Type Writer”. Mașina din ilustrație a fost cunoscută sub denumirea Sholes and Glidden, dintre primele modele de mașini de scris comercializate cu succes. 

Mobirise

Ernest Hemingway

A fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume. Hemingway și-a folosit adesea mașinile de scris până la punctul în care acestea erau complet uzate, determinându-l să colecționeze destul de multe. Mașina care apare în fotografie este o Underwood Standard Portable (cunoscută și ca „Underwood Portable 3 Bank” pentru că are doar 3 rânduri de taste).

Mobirise

Bernard Shaw

A fost dramaturg, critic, polemist și activist politic irlandez. Considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare încoace. În numeroase fotografii a apărut alături de mai multe mașini de scris cum ar fi Remington Portable 2 și Remington Noiseless Portable. Mașina la care tastează în fotografia alăturată este o Smith Premier.

Mobirise

George Orwell

Este pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair, care a fost eseist, romancier, nuvelist, critic literar și jurnalist britanic, comentator al radioului BBC, editor și reporter. Acesta apare în fotografie alături de mașina sa de scris Remington Portable nr.3. Singura mașină pe care, din câte se știe, a avut-o.  

Mobirise

Ian Fleming

A fost un scriitor și jurnalist britanic, cunoscut pentru crearea lui James Bond și elucidarea aventurilor acestuia în 12 romane și 2 povestiri scurte. Acesta a avut mai multe mașini la care scria printre care o Royal portable și o Triumph Gabriele. Mașina alături de care apare în fotografie este o Olympia SF.

Mobirise

Vera și Vladimir Nabokov

Unii dintre cei mai îndrăgiți soți în lumea scriitorilor este cazul lui Vera și Vladimir Nabokov. Aceștia erau inseparabili, lucrând mereu împreună, el dictând sau scriind și ea transcriind, editând și traducând la mașina de scris operele lui Vladimir. În această fotografie Vera scrie la o mașină Royal Quiet Deluxe Portable. 

Mobirise

William S. Burroughs

Cunoscut și sub pseudonimul William Lee a fost un romancier, nuvelist, eseist și orator american. Acesta a avut mai multe mașini de scris, din moment ce le amaneta în mod constant. Printre mașinile lui se aflau Underwood, Antares, Facit Portable, Olympia SG1, Olivetti Studio 44 iar multe dintre manuscrisele sale au fost realizate pe un Remington. În fotografie apare alături de o Hermes Rocket.

Mobirise

Lev Tolstoy

Sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, a fost un scriitor, filosof și gânditor politic rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Operele sale au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial. În această fotografie mașina la care transcrie fiica lui Tolstoi este o Remington standard. 

Mobirise

Margaret Mitchell

A fost o scriitoare și jurnalistă americană. Este celebră pentru unicul său roman publicat în timpul vieții care i-a adus numeroase premii. Autoarea romanului Pe aripile vântului apare în fotografie alături de mașina Remington Portable nr. 3. 

Mobirise

L. Frank Baum

A fost un important scriitor american de cărți pentru copii, celebru în special pentru cartea Vrăjitorul din Oz. Acesta a mai scris alte 13 cărți bazate pe Vrăjitorul din Oz și care se petrec tot pe Tărâmul din Oz. A mai scris alte nouă cărți fantastice, 82 de povestiri scurte, circa 200 de poeme și alte lucrări. Mașina la care acesta scria era o Smith Premier.

© Copyright 2024 TypewriterPhilosophy - All Rights Reserved